În premieră: Cel mai bun Responsabil cu Protecția Datelor

În numele Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș avem onorata plăcere de a vă invita la evenimentul din 14 iunie 2019 în domeniul protecției datelor cu caracter personal, care va cuprinde două etape:

  1. Dezbaterea Papiu Ilarian în domeniul protecției datelor, o dezbatere care se bazează pe un caz fictiv referitor la protecția datelor cu caracter personal din perspectiva Regulamentului General privind Protecția Datelor;

Această competiție presupune o analiză, evaluare și dezbatere a reacțiilor post-factum unor incidente de securitate care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în special dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Cauza ce evidențiază incidentul de securitate este una ipotetică, iar participanții la competiție urmează să prezinte la data de 14 iunie 2019 în cadrul unui eveniment public, activitățile pe care le întreprind sau le propun să fie întreprinse pentru a trata riscurile la adresa datelor cu caracter personal și a genera conformare cu Regulamentul General privind Protecția Datelor. Având în vedere că o asemenea perspectivă de abordare creează și constată existența unor deprinderi caracteristice Responsabilului cu Protecția Datelor, membrii echipei câștigătoare vor primi o diplomă care consemnează calitatea de Cel mai bun Responsabil cu Protecția Datelor.

2. Conferința Provocări naționale și internaționale în domeniul Regulamentului General privind Protecția Datelor, ediția a IV-a.

Ambele activități sunt organizate sub egida Centrului pentru Protecția Datelor din cadrul Facultății de Economie și Drept a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, în parteneriat cu asociația SOROCAPP, Wolters Kluwer, AMPLUSNET și GDPR ADVISER.

O serie de membri ai comunității academice, profesori din universități din România, profesioniști în domeniul protecției datelor cu caracter personal au confirmat participarea la acest eveniment.

Competiția „Dezbaterea Papiu Ilarian în domeniul protecției datelor” și Conferința „Provocări naționale și internaționale în domeniul Regulamentului General privind Protecția Datelor” se vor desfășura la data de 14 iunie 2019 în aula „Tudor Drăganu” a Facultății de Economie și Drept, din Târgu Mureș, str. Livezeni nr. 69.

Vă așteptăm cu drag.

Leave a Reply