Atacuri cibernetice asupra instituțiilor publice din România

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a identificat o creștere semnificativă a atacurilor cu aplicații malițioase de tip ransomware la nivel național, observându-se că atacatorii și-au îndreptat atenția în special către instituții din domeniul sănătății, numărul entităților afectate fiind în creștere.

Numărul unic 1911 la care pot fi raportate incidente de securitate cibernetică a fost lansat de Guvern în 2 mai 2019. Apelabil din toate reţelele, la acest număr pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoanele fizice, juridice şi instituţii publice. Prin Call Center, li se oferă o asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere.

Potrivit Ministrului Telecomunicațiilor, Statistic, cele mai numeroase dintre alertele cibernetice, sunt tip fraude (phishing, sextortion etc.), conţinut abuziv (spam, mesaje comerciale nedorite, etc.), alături de alerte privind sisteme compromise (neactualizate, configurate necorespunzător sau neactualizate), încercări automate de spargere a parolelor, furt de informaţie, precum şi atacuri de tip ransomware (criptarea datelor de pe hard-disk).

CERT-RO atrage atenția, atât utilizatorilor cât și personalului care se ocupa de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicații malițioase:

  • nu deschideți fișierele primite prin e-mail decât în situația în care cunoașteți expeditorul, iar în cazul unei suspiciuni adresați-vă personalului de specialitate
  • evitați accesarea ,,ofertelor ” irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiți (email, whatsapp, messenger, facebook etc.)
  • asigurați-vă că aveți un backup al fișierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la rețea
  • asigurați-vă că dispozitivele pe care le utilizați atunci când navigați online sunt updatate și au instalate soluții de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.)
  • apelați numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente
  • accesați ghidurile puse la dispoziție pe site-ul CERT-RO (https://cert.ro/vezi/document/ghid-protectie-ransomware)

Leave a Reply